marți, 28 iunie 2016

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


     Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel era numit in vechime Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli.
Vechimea Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Primele marturii despre Postul Apostolilor Petru si Pavel le avem din secolul al IV lea, in Constitutiile Apostolice. Mai tarziu vom gasi informatii despre acest post la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului si Leon cel Mare. Potrivit cercetatorilor, acest post era tinut la inceput numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosi.

                                  Durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 27 iunie.
Acest post incepe intotdeauna in lunea dupa Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Rusalii - Pogorarea Sfantului Duh. Tinand seama ca mentinem Pascalia calendarului neindreptat, Sfintele Pasti se pot sarbatori intre 4 aprilie si 8 mai. Astfel, se poate intampla ca Duminica Tuturor Sfintior sa fie dupa 29 iunie si Postul Sfintilor Petru si Pavel sa se desfiinteze. Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956, cand Invierea a fost praznuita pe 6 mai. In cele doua cazuri, Sfantul Sinod a hotarat sa se tina trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli. O situatie similara am avut si in anul 1983, cand am sarbatorit Sfintele Pasti pe 8 mai, iar Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost numai de doua zile, 27-28 iunie.
                               Regula spre a afla durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseste urmatoarea regula: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai, atatea zile tine postul.
Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel
In Postul Sfintilor Petru si Pavel, sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si pe 24 iunie, atunci cand sarbatorim Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Dezlegarea la peste avem si luni, marti si joi, numai daca in aceste zile praznuim un sfant cu doxologie mare si cu cruce neagra in calendar. Cand o astfel de sarbatoare cade miercuri sau vineri se dezleaga la untdelemn si vin. Daca sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peste, vin si ulei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

CITESTE AICI DESPRE APA SFINTITĂ

CITESTE AICI DESPRE APA SFINTITĂ
CLIK PE IMAGINE

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

INTRĂ SI AICI :

Wikipedia

Rezultatele căutării

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ